Alexandru Lăudatu și Robert Popescu au fost desemnați cei mai buni jucători ai unui turneu de copii sponsorizat de McDonald”s (9 – 11 aprilie). Cei doi copii ne vor reprezenta țara în finala din Ucraina, de pe 1 iulie.
„Îți vine să crezi că stadionul pe care se va juca finala Campionatului European este mai mare decât Național Arena? Crede-mă pe cuvânt, am căutat pe Internet! Ă‚la are 70.000 de locuri, așadar cu 15.000 mai multe decât ăsta. Nici nu-mi pot imagina cum va fi atunci”. Aceasta a fost discuția pe care am surprins-o, într-o zi mohorâtă și ploioasă, vreme cu care de altfel suntem și obișnuiți în ultimul timp în București, dintre cei doi „finaliști” români de la turneul final. Urmăriți atent de tații alături de care vor merge în Ucraina, Alexandru Lăudatu și Robert Popescu încercau să se ferească de atenția fotografilor și a camerelor de filmat: „Nu am fost niciodată atât de emoționat. De la trei dimineața nu am mai reușit să dorm”, ne-a mărturisit Robert în momentul în care i-am abordat pe cei doi puști.
Cristiano Ronaldo, favorit
Cum atât Alexandru, cât și Robert, vor avea ocazia unică de a intra pe teren alături de cele mai bune două echipe naționale de la turneul final, nu este greu de ghicit prima întrebare pe care le-am adresat-o celor doi: „Cu ce jucători ați vrea să intrați pe teren?”. Ambii ne zâmbesc și ne este oferită certitudinea că nu se află la primul răspuns de acest fel: „Eu îl vreau pe Cristiano Ronaldo!”, ne spune Robert rapid. Alexandru, pe de altă parte, se oprește puțin pentru a reflecta, privind în gol Național Arena, stadion care i se pare a fi de departe unul dintre cele frumoase locuri în care a fost: „N-aș vrea să spun tot Cristiano Ronaldo, deși este primul nume la care mă gândesc. Am să răspund cu „Pique”. De fapt, oricine din echipa Spaniei”.
Vor la Națională
Nu este greu să lași la o parte nebunia din fotbalul intern atunci când stai în preajma puștilor de 10 ani. „10 ani și 5 luni”, mă corectează Alexandru. Este acea inocență pe care cumva, cândva, ne-o pierdem pe măsură ce înaintăm în vârstă. Amândoi vor să ajungă fotbaliști cunoscuți și muncesc în acest sens, având modele românești diferite: Torje, pentru Robert, și Nicoliță, pentru Alexandru. Vor ca peste câțiva ani să ducă România la un turneu final și să ofere și altor tineri, ca ei, șansa de a intra pe teren alături de aceștia. „Nu ne așteptam să fim aleși, ne-am bucurat enorm. Atât noi, cât și părinții noștri. Nu toți prietenii s-au bucurat pentru noi, sunt mulți care ne invidiază, dar până la urmă, nu contează”, ne-a spus Robert asemenea unui om mare.
Gheorghe Hagi, cunoscut doar ca antrenor Cel mai mare regret al celor doi este că reprezentativa României nu va fi în Ucraina. Nu știu de Generația de Aur decât din povestirile părinților și le vine greu a crede că am fost, cândva, o națională de temut. Gheorghe Hagi, Dan Petrescu sau Gică Popescu sunt figuri fie de antrenori, fie de oameni influenți de fotbal. „Mi-a povestit tata că Hagi marca niște goluri fantastice”, îmi recunoaște Robert. Din lotul cu care selecționata lui Victor Pițurcă s-a deplasat în Austria și Elveția, cei doi puști nu par a recunoaște pe nimeni: „Am văzut ieri (n.r. – se jucase primul amical, contra Elveției) câteva minute din meci. Nu i-am văzut pe mulți dintre cei cu care eram obișnuit”, spune Robert timid, privind către sala de conferințe și recunoscându-mi faptul că nu dorește să se afle prea curând acolo: „Am niște emoții îngrozitoare. Cred ca vor fi de zece ori mai mari în finală!”.
Mai bine de câteva minute, aceștia s-au încurajat reciproc, și-au reamintit să zâmbească în fața camerelor de filmat și au promis că vor face acelasi lucru și în Ucraina. România va fi reprezentată acolo de doi puști care promit să nu se oprească acolo. Calități au, dorință, de asemenea. Rămâne de văzut dacă peste câțiva ani îi vom vedea din nou la televizor, de data aceasta în alte roluri și ținând de mână copii la fel de ambițioși ca și ei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER